Traversăm o perioadă care ne-ar putea servi ca o resetare karmică a felului în care gândim. Căpătăm claritate mentală. Avem conștientizări, revelații, informații care vin pe toate căile, sub toate formele (discuții, mailuri, vești, întâliniri, insight-uri) și care ne fac să ne schimbăm perspectiva.
Până ieri, băgam mâna în foc că asta e adevărul. Acum însă, Universul ne arată unde ne-am agățat de tipare mentale vechi, de convingeri rigide. Primim dovezi că orice poveste are două variante și suntem tentați să privim totul și din alt unghi.
Pot ieși la suprafață gânduri, cuvinte, chiar discuții din trecut care cer reevaluare. Oare de ce am gândit așa despre X situație? Oare de ce am spus asta despre persoana asta? Oare de ce l-am judecat pe Y? Oare aveam abordarea corectă? Și poate să fie DA sau nu. Ce contează însă cel mai mult acum este să ieșim din rolul de victimă (Uite ce mi-a făcut!). Eu nu o să vă contrazic. Sunt multe persoane care au trecut prin situații dificile din cauza cuiva. Dar dacă rămân agățate acolo prin ranchiună, nervi, furie, judecată, nu e ca și cum balanța se echilibrează. Dimpotrivă!
NU POȚI SĂ DISCUȚI ÎN CONTINUU DESPRE TRECUT ȘI SĂ SPERI CĂ ÎȚI CONSTRUIEȘTI UN VIITOR NOU!
E momentul să descoperim ce povești ne tot repetăm în minte, în viață și să le lăsăm în urmă odată pentru totdeauna. Conjuncția dintre Soare, Mercur și Nodul Sud (Karma) ne oferă șansa să alegem un nou mod de a gândi și de a comunica, unul mai simplu, mai autentic, mai blând. Ajunge cu atâta critică, atâta overthinking și nemulțumire!
Sunt persoane cu marcaje în Berbec care își dau seama că s-au agățat prea mult de muncă, de task-uri, de „a bifa” și pe românește, de a trage la jug. Și? Le-a adus asta recunoaștere și împlinire? Sau doar oboseală și senzația că nu e niciodată suficient?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Berbecii își schimbă optica despre rutină și sănătate. Mulți realizează că au confundat sacrificiul cu responsabilitatea și că au uitat să își asculte corpul.
Sunt și nativi care descoperă că au trăit în haos, fără program, fără disciplină reală, și că asta i-a costat timp, energie și echilibru.
Universul îi provoacă acum să lase în urmă tiparele de autosabotaj și să găsească un nou echilibru între muncă și odihnă. E timpul să aibă cu adevărat grijă de ei!
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Taur care își dau seama că s-au agățat prea mult de o poveste de iubire (pe care au prezentat-o cu surle și trâmbițe ca fiind wow in public, iar acasă avea mari carențe), de un copil căruia au vrut să îi câștige cu orice preț nevoia sau de nevoia de a fi mereu în centrul atenției. Și? Le-a adus asta fericire? Sau doar drame și oboseală emoțională?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Taurii își schimbă optica despre iubire, dar și despre cine/ce le aduce cu adevărat bucurie. Și poate că acum văd foarte limpede că persoana din spatele lor care îi toacă la cap deja de ceva vreme își vede doar propriul interes.
Sunt și nativi care descoperă că și-au blocat creativitatea de frica de eșec, că au amânat proiecte sau au renunțat la hobby-urile care le aduceau bucurie.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Gemeni care or să privească pur si simplu cu alți ochi ce se întâmplă în casă, în familie, în viața ta privată. Nativii sunt dispuși să facă o curățenie generală și sunt șanse mari să închidă acele relații care doar îi consumă. Dacă un loc, o persoană reprezentau până nu demult ACASĂ, zilele acestea s-ar putea ca Gemenii să aibă altă abordare.
E foarte posibil ca unele persoane cu marcaje în Gemeni să își dea seama că s-au agățat prea mult de familie, de trecut, de povești vechi. Și? Le-a adus asta liniște? Sau doar stagnare și greutăți emoționale?
Este unul dintre acele momente definitorii în care își dau seama că au confundat loialitatea cu sacrificiul și siguranța cu atașamentele toxice.
Sunt și nativi care descoperă că și-au purtat copilăria ca pe un bagaj greu, că s-au lăsat definiți de ce au spus părinții sau de traumele moștenite. Și? I-a ajutat asta să crească? Sau doar i-a ținut blocați în tipare vechi?
Universul îi provoacă să lase în urmă trecutul și să își construiască propriul spațiu de siguranță. Gemenii spun acum: „Îmi creez casa mea, viața mea, stabilitatea mea – în termenii mei.”
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
La ce ți-a servit că ai întors o situație pe toate părțile? Că nu ai dormit noaptea
făcându-ți griji și tot felul de scenarii? Și cu ce te-a ajutat că ai crezut în promisiunile cuiva?
Sunt și nativi care descoperă că au rămas prinși în povești mărunte: bârfe, comparații, vești false, conflicte cu frații sau vecinii. Și? Le-a adus asta pace? Sau doar tensiuni și relații fragile?
Zilele acestea pot avea efectul unui wake-up call, care te trezesc cu adevărat la realitate. Ai toate semnele că e în folosul tău să schimbi abordarea legat de cum comunici, cum procesezi informațiile și căror gânduri permiți să îți dea liniștea peste cap.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Leu care își dau seama că au ținut de bani, i-au pus bine, nu pentru că erau experți în economii, ci din frica de a nu rămâne fără. Și? I-a făcut oare mai bogați? La fel cum sunt alți nativi, care au fost generoși cu alții și zgârciți cu propria persoană. Mai mult decât atât, dacă sunt Lei care nu au avut încredere în propria persoană, poate că au încercat să mituiască oamenii dragi cu bani, cadouri și răsfățuri. Dar asa nu le-a rezolvat problema, corect? Nu e ca și cum cineva le-ar fi ridicat vreo statuie. E unul dintre acele momente definitorii în care Leii își schimbă optica despre finanțe, dar și despre propria valoare.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Fecioară care își dau seama că s-au identificat prea mult cu rolul lor de perfecționiști, că și-au construit imaginea doar în jurul muncii lor, al rezultatelor, al corectitudinii și a modului în care îi pot servi pe ceilalți. Și? Le-a adus asta mai multă împlinire? Sau doar presiunea de a nu greși niciodată?
La fel cum sunt alți nativi care au fost foarte critici cu ceilalți, dar de zece ori mai duri cu ei înșiși. Și-au pus etichete, s-au învinuit – ca și cum asta i-ar fi făcut să fie mai buni. Dar oare a funcționat?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Fecioarele își schimbă optica despre cine sunt ele cu adevărat. Doi la mână, nu mai este nevoile celorlalți, ci despre NEVOILE LOR. Fecioarele au revelații legat de identitatea lor, de felul în care se prezintă lumii și de nevoia de a deveni prioritatea vieții lor. E despre mine acum!, or să spună persoanele cu marcaj în Fecioară!
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Balanță care își dau seama că s-au agățat prea mult de trecut, de povești care s-au încheiat, de relații care nu mai au ce să le ofere, de rolul de Mama Răniților, de imaginea de OM BUN. Și? Le-a adus asta liniște? Sau doar sentimentul de oboseală și gol interior?
La fel cum sunt alți nativi care au încercat mereu să îi mulțumească pe ceilalți, să fie diplomați și să facă pace cu orice preț. Și-au sacrificat propriile emoții în schimb. Și-au înghițit propriul adevăr. Și? I-a făcut asta mai fericiți? Sau doar mai frustrați, ascunzându-se în spatele unui zâmbet politicos?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Balanțele își schimbă optica despre ce înseamnă să renunți. Când lași ceva, pe cineva în urmă, nu e despre a pierde, ci despre a te elibera.
Revelația e clară: pentru a merge mai departe, e musai să faci pace cu scheleții din dulap.
Balanțele vor spune acum: „Gata, nu mă mai agăț de trecut. Aleg să mă eliberez și să îmi regăsesc liniștea.” Doi la mână, vor înțelege că nu se pot vindeca în locul în care s-au îmbolnăvit.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Scorpion care își dau seama că s-au agățat prea mult de anumite grupuri, prietenii sau comunități. Și? Le-a adus asta sentimentul de apartenență reală? Sau doar compromisuri și energie consumată inutil?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Scorpionii își schimbă optica despre oamenii cărora le permit accesul în jurul lor. Și nu, nu or să mai fie dispuși să investească în persoane care nu le aduc nimic la schimb.
Sunt de asemenea și alți nativi, care se răzgândesc în privința planurilor de viitor. S-ar putea să întrezărească altă cale, altă direcție. Până acum poate că ar fi băgat mâna în foc, că își doresc X lucru, X persoană. Nu și de aici încolo.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Săgetător care își dau seama că s-au identificat prea mult cu statutul lor profesional, cu funcția, cu titlurile obținute sau cu responsabilitățile pe care le bifează cu seriozitate. Și? Le-a adus asta împlinirea reală? Sau doar presiunea de a ține pasul cu așteptările altora?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Săgetătorii își schimbă optica despre carieră și succes. Nu mai este vorba despre ce spune lumea, ci despre ce simt ei în interior că are sens. Nu mai este vorba despre ce TREBUIE, ci despre ce la aduce liniște. Și da, unele obiective ambițioase acum demonstrează că nu valorează nimic dacă nu au pace acasă, în sufletul lor.
Acum vine și revelația: care este vocația lor reală?!
Se mai poate întâmpla ca unii nativi să simtă că și-au construit viața ca să bifeze așteptările altora: carieră „respectabilă”, partenerul „potrivit”, o imagine impecabilă în public. Dar întrebare este-le-a adus asta fericire cu adevărat?
Poate apărea și o resetare karmică a rolurilor oficiale: statut conjugal (căsătorie/divorț), recunoaștere publică sau pierdere de poziție, schimbări de funcție. Toate vin ca lecții pentru a învăța să nu se mai agațe de „etichetă”, ci de esență.
Pentru unii Săgetători, poate fi chiar sfârșitul unei etape profesionale sau sociale: își dau seama că nu mai vor să fie „șeful”, „exemplul”, „modelul perfect”, pentru că prețul plătit a fost prea mare.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Capricorn care își dau seama că s-au agățat prea mult de convingerile lor, de ideea că „așa trebuie să fie”, de adevărurile absolute pe care nu le-au mai pus la îndoială de ani de zile. Și? Le-a adus asta libertate? Sau doar rigiditate și conflicte cu cei care gândesc altfel?
Este unul dintre acele momente definitorii în care Capricornii își schimbă optica despre credințe, morală și principiile după care își conduc viața. Mulți realizează că au confundat dogma cu adevărul și că au judecat prea repede perspectivele altora.
Sunt de asemenea și nativi care descoperă că și-au blocat expansiunea personală de frică să nu greșească. Au lâncezit prea mult în zona de confort, evitând să aventureze în necunoscut. Și? I-a făcut asta mai înțelepți? Sau doar mai limitați, repetați în aceleași tipare?
Acum vine revelația: Universul îi provoacă să renunțe la rigiditate, la control și la aroganța de a crede că „știu totul”. Capricornii capătă noi perspective și își lărgesc orizonturile!
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Sunt persoane cu marcaje în Vărsător care își dau seama că au trait în prea mult… control. Au ținut de oameni, de bani și inclusiv de propriile emoții (au fiert în suc propriu. Sau în cazuri mai telenovelistice-au băut din propria lor otravă)-ceea ce le-a activat și mai mult teama de pierdere.
Acum e șansa Vărsătorilor să își schimbe optica despre intimitate, vulnerabilitate și încredere. Mulți realizează că au confundat dependența cu adevărata conexiune. Că au iertat trădarea, au acceptat rol de amant/ă ca și cum asta le-ar fi dat un plus de putere. Oare?
Sunt de asemenea și nativi care descoperă că au rămas blocați în tipare de gelozie, manipulare sau secrete care îi țin pe loc. Și? Le-a adus asta mai multă putere? Sau doar distanță față de cei dragi și consum emoțional?
Acum vine revelația: Universul îi provoacă să lase în urmă fricile legate de control și să își recapete puterea prin sinceritate și autenticitate. În plus, devine limpede în cine poți avea încredere și în cine nu. Au claritate legat de investițiile emoționale și financiare pe care merită să le facă.
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).
Ding dong! E cineva acasă?! Universul o să verifice cât de sincere sunt persoanele cu marcaje în Pești în privința relațiilor lor, a contractelor, parteneriatelor de business.
Pe plan amoros, unii Pești și-ar putea da seama acum că s-au agățat prea mult de o relație, de un partener sau de ideea de „a fi doi cu orice preț”. Și? Le-a adus asta împlinire? Sau doar dependență, frici și compromisuri care i-au frământat pe dinăuntru?
Sunt mari șanse ca Peștii să își schimbe optica despre parteneriate. Mulți realizează că au confundat sacrificiul cu iubirea și că au acceptat prea ușor rolul de salvator, uitând de propriile nevoi.
Sunt de asemenea și nativi care descoperă că au rămas în relații dezechilibrate – fie personale, fie profesionale – doar de teama singurătății sau a instabilității. Și? Le-a adus asta siguranță? Sau doar și-au pierdut identitatea în povestea altcuiva?
Universul îi provoacă acum să lase în urmă tiparele de co-dependență și să învețe ce înseamnă un parteneriat autentic, bazat pe reciprocitate și respect. Peștii spun acum: „Aleg relații care mă hrănesc, nu care mă golesc. Învăț să iubesc fără să mă pierd pe mine.”
Dacă vrei să afli mai multe despre Destin(Nodul Nord) și Karma (Nodul Sud), comandă ANALIZA DESTINULUI în funcție de Ascedent (dacă știi ora nașterii) sau Soare (zodie).